Cu toții invӑțӑm, pe parcursul vieții, diverse lecții ce ne pot schimba raționamentul, cȃt și pӑrerea noastrӑ despre viațӑ și tot ceea ce ne ȋnconjoarӑ. Astӑzi, eu am ȋnvӑțat una dintre aceste lecții și anume

Nimic nu este ceea ce pare a fi.

Poate vӑ ȋntrebați cum am ajuns la aceastӑ concluzie, sӑu cum de abia atȃt de tȃrziu am auzit de ea. Aceastӑ vorba o știam de cȃnd sunt mic, ȋnsӑ, de fiecare datӑ am tot ȋntalnit diverse momente cӑnd anumite lucruri erau exact ceea ce pӑreau. Astӑzi, viața mi-a arӑtat cӑ toate lucrurile sunt total diferite fațӑ de ceea ce par a fi cu adevӑrat. Unii oameni pot lӑsa impresia cӑ ne sunt prieteni, ȋnsӑ, pe la spate, aceștia ne pot deveni cei mai mari duşmani. Cei ce pot părea foarte prietenoşi, defapt pot fi acei oameni răi care nun e sunt pe plac. Atunci când ne îndrăgostim de o fată/băiat, trebuie să fim foarte precauţi, deoarece putem face o alegere gresită, iar mai apoi să regretăm că ne-am căsătorit cu cine nu trebuia. Oamenii au mereu obiceiul de a-şi arăta adevărata faţa în cele mai dificile situaţii.

Atunci când vedem pe stradă un băiat care poate părea genul acela rebel, trebuie să ne gândim că în spatele acelei măşti se poate ascunde un tânăr calm si cuminte. La fel şi în spatele oamenilor ce doresc să pară nişte oameni care sunt calmi, cuminţi şi care să le fie pe placul tuturor, se pot ascunde nişte oameni care să fie răi cu cei din jurul lor şi care să facă mai mult rău deât bine.

Mare grijă trebuie să avem şi atunci când suntem puşi în faţa unor situaţii ce ne poate părea simplă la prima vedere, insă ea poate fi mult mai dificilă. Chiar şi problemele ce par a avea o rezolvare foarte simplă pot fi mai complicate decât ne aşteptăm, fiind nevoie de mai multă atenţie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s