De ce te temi?

Posted: 01/01/2015 by Leontin Andrei in Viata
Etichete:, , , , , , , , ,

Salutări şi bine te-am regăsit, drag cititor. Am urmărit în această seară un discurs absolut genial al unui astronaut ce a ieşit la pensie şi omul vorbea despre experienţele lui din spaţiu, despre cât de frumos a fost. Discursul poate fi urmărit mai jos.

https://embed-ssl.ted.com/talks/chris_hadfield_what_i_learned_from_going_blind_in_space.html

 

Omul începe discursul cu o întrebare foarte interesantă pe care doresc să ţi-o adresez şi ţie.

Care este cel mai înspăimântător sau periculos lucru pe care l-ai făcut până acum?

O întrebare foarte bună. Această întrebare mi-am adresat-o şi eu şi trebuie să recunosc că… uitându-mă în urmă la acele momente îmi vine să râd când îmi amintesc ce frică îmi era şi când compar experienţele mele cu experienţa acestui om.

Chris Hadfield povesteşte că, în spaţiu fiind, a fost nevoit să părăsească nava pe care se afla şi să iasă în spaţiu. Tipul descrie peisajul ca fiind o operă de artă absolut splendidă. În spaţiu fiind, nu te mai uiţi în sus către univers ci, alături de 7 miliarde de oameni, călătoreşti prin univers. Se uita la planetă şi povestea cât de frumos era acea imagine a Terrei privită din spaţiu. La gravitaţie zero, Chris se ţinea cu o mână de o bară a navei pentru a nu pluti în derivă şi povesteşte că era înconjurat de un întuneric ce semăna cu un material în care îţi venea să bagi mâna.

După o perioadă de timp a început să simtă o durere în ochiul stâng şi îşi pierduse vederea în acel ochi. A început să simtă un lichid care îi acoperise ochiu, un lichid ce se amesteca cu lacrimile ce îi curgeau din acel ochi. În gravitaţie zero fiind, acel lichid îi levita în cască, neputând să facă nimic. După o scurtă perioadă de timp acel lichid a început să se extindă către celălalt ochi, pierzându-şi vederea complet.

Imaginaţi-vă cum este să levitezi în spaţiu, să fii nevoit să te ţii de acea bară de siguranţă, cu acel lichid care ţi se plimbă prin cască şi din cauza căruia să nu poţi vedea nimic. Foarte periculos, într-adevăr. Mai departe, Chris povesteşte că existau două posibilităţi pe care le avea. Putea să se panicheze sau putea să rămână calm şi să încerce să iasă din situaţia respectivă. În continuare el spune că s-a gândit la următorul lucru…

Puteam să aud, puteam să vorbesc, puteam să iau legătura cu restul echipei…

Cam asta este ceea ce eu consider „privirea jumătăţii pline a paharului”. În situaţii critice nu trebuie să te gândeşti că nu mai poţi să faci un anumit lucru (să vezi, cum era cazul lui Chris), ci trebuie să conştientizei că ai alte posibilităţi, că există alte metode de a te descurca în situaţia dată.

Mai departe discursul continuă cu câteva idei foarte interesante pe care vă las pe voi să le descoperiţi şi vreau să mergem puţin mai departe şi să continuăm acest subiect cu frica.

Am spus că mă apucă râsul când mă gândesc la experienţele mele pe care eu le consideram în trecut ca fiind „periculoase” li le comparam cu experienţa lui Chris Hadfield pentru ca nu se compară absolut deloc. Omul povesteşte cum şi-a urmat toată viaţa visul de a călători în spaţiu (şansele ca o călătorie în spaţiu să aibă succes sunt de 10%) riscându-şi viaţa pentru a face ceea ce a visat de când era mic, însă eu mă temeam de lucruri cu mult mai mărunte care nici măcar nu îmi ameninţau viaţa, ci doar orgoliul.

Avem o imaginaţie foarte bogată şi când vine vorba de situaţii noi, mintea noastră începe să creeze diverse scenarii posibile, care nu se adeveresc niciodată. De foarte multe ori suntem conştienţi de acest lucru, că şansele ca acele lucruri pe care noi ni le imaginăm să se întâmple sunt aproape nule, însă gândul că totuşi există cea mai mică posibilitate să se întâmple ne sperie şi nu mai acţionăm. Foarte mulţi dintre noi pierd oportunităţi uriaşe exact datorită acestor temeri copilăreşti.

Există şi o metodă pe care Chris o menţionează în discursul său, o metodă ce ne poate ajuta să trecem peste aceste temeri. Fie că este vorba de frica de necunoscut care… din lipsă de informaţii sau experienţă, la fel ca şi frica pe care eu o numesc „dar dacă…” (cea despre care am vorbit mai sus) ne împiedică să realizăm ceva măreţ. Îţi spun de acum că această metodă nu este uşoară, însă rezultatul este garantat. Eşti pregătit? Acea metodă se numeşte REPETIŢIEnu repetiţia renunţării la visul tău, nu. Repetiţia acelui lucru care pe tine te sperie, care te îngrozeşte, te va face să scapi de acea temere.

Va dispărea şi frica „dar dacă..”? Această frică apare din cauza faptului că ne gândim mult prea mult la „ce s-ar întâmpla dacă acţionăm” şi, în mod automat, mintea vine cu răspunsul la acea întrebare. Trebuie să avem în vedere faptul că nu suntem atotştiutori, deci chiar şi o parte din răspunsurile pe care le găsim pot fi eronate iar noi să ne speriem de nişte idei care nici măcar nu există.

Repetiţia unei acţiuni / a unui lucru care pe noi ne sperie, nu face decât să ne schimbe modul de a vedea acea „frică” din trecut, de a ne schimba modul de a reacţiona când intră în contact cu acel stimul care înainte ne terifia. Mergând pe exemplul lui Chris, dacă te temi de arahnide (păianjeni), temere ce este foarte des întâlnită la ora actuală, în momentul în care treci printr-o pânză de păianjen începi să te panichezi şi te mişti ca şi când ai face dansul ploii. Da, păianjenii sunt nişte creaturi fioroase cu acele picioare lungi şi păroase, însă dacă am fi interesaţi şi am căuta pe internet am afla faptul că în România există doar 3 specii de păianjeni periculoşi – văduva neagră (Latrodectus mactans), tarantula românească (Lycosa singoriensis) şi paianjenul de casă (Tegenaria atrica) – pe care îi putem evita foarte uşor. Aveţi aici câteva informaţii despre aceste 3 specii şi locurile în care pot fi depistaţi

Exceptând acele 3 specii, orice alt păianjen ce trăieşte la noi în ţară (cel puţin momentan) nu este veninos. Revenind la discuţia anterioară, dacă treci prin acea pânză te-ai speria şi te-ai gândi că poate şi păianjenul este pe tine, fără ca măcar să te gândeşti că este absolut inofensiv şi că nu te afectează cu absolut nimic.

Dacă vrei să gândeşti statistic… Gândeşte-te că păianjenul de casă poate fi chiar în acest moment pe spătarul scaunului pe care stai, sau sub canapeaua pe care te afli. Este foarte posibil, da, dar care sunt şansele? Sunt şanse extrem de mici, aşa că nici măcar nu se merită să îţi baţi capul.

Trecând de mai multe ori prin acea pânză de păianjen, mintea şi trupul tău încep a se obişnui cu acel stimul şi cu acea senzaţie de frică, senzaţie care dispare încet, încet în timp. La fel se întâmplă cu orice lucru ce ne sperie, cu cât îl facem de mai multe ori cu atât ne vine tot mai uşor să îl facem, iar frica dispare de la sine.

Un alt lucru foarte important pe care trebuie să-l faci este să te întrebi Oare este chiar atât de terifiant? şi aminteste-ţi de experienta lui Chris Hadfield care, în spaţiu fiind, brusc nu mai putea să vadă nimic. Este mai rău de atât? Este mai periculos de atât sau măcar este periculos?

Acestea fiind spuse, dă-mi voie să te întreb… Tu de ce te temi şi cum poţi scăpa de această temere?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s